Metamorfozele dictaturii în România. De la lipsa de libertate la lipsa de solidaritate

Sindicate grevă

Stau încă şi mă întreb cum este posibil ca nişte studenţi care nu au cunoscut comunismul decât din povestirile părinţilor şi bunicilor lor, să ajungă să considere că se trăia mai bine în comunism decât astăzi. Nu cred că părinţii şi bunicii lor au transferat asupra lor nostalgii şi frustrări. Ba chiar pot constata că au cunoştinţă de toate atrocităţile comunismului. Ce îi poate determina să ajungă la această concluzie? Simplu. Resimt faptul că solidaritatea fără libertate este de preferat libertăţii fără solidaritate.

Cum poţi să îi explici astăzi unui tânăr că este totuna să nu îţi poţi spune liber opinia sau să ţi-o spui şi să nu te ia nimeni în serios? Cum îi poţi explica faptul că este totuna limitarea ofertei din timpul comunismului cu limitarea cererii din ziua de astăzi, câtă vreme şi într-un caz şi în celălalt nu se realizează tranzacţia?

Cum îi poţi explica unui tânăr faptul că umflaţi sătui, ascunşi de privirile flămânde şi întrebătoare, decid unilateral ce categorie socială sau de vârstă să sacrifice, canibalizând societatea într-un efort fascistoid de a-şi perpetua stăpânirea prin vrajbă? Cum poţi, guvernant fiind, să ceri cu un cinism halucinant „solidaritate” întru ură de clasă pentru a-ţi ascunde incompetenţa criminală în administrarea ţării?

Contractul social este făcut franjuri şi însuşi fundamentul statului este clătinat de nerespectarea clauzelor contractuale. În absenţa transparenţei în guvernare şi a solidarităţii guvernanţilor cu guvernaţii, se creează premizele exercitării de către guvernaţi a dreptului la răsculare.

Pentru cei care cred că aruncarea din balon a „grasului” îi salvează de dezastrul guvernării criminale, nu pot decât să îl parafrazez pe Martin Niemöller spunând:

Mai întâi au venit după pensionari, însă eu nu mi-am făcut griji – nu eram pensionar. Apoi au venit după şomeri, însă eu nu mi-am făcut griji – nu eram şomer. După aceea au venit după bugetari, însă eu nu mi-am făcut griji – nu eram bugetar. Acum au venit după mine, însă este prea târziu ca să îmi mai fac griji.

mai 7th, 2010 de