Mediul politic

Mediul politic românesc suferă de deficiențe congenitale, care afectează percepția consumatorilor asupra politicii, precum și relația politicienilor cu publicul larg. Dintre deficiențele fundamentale, putem aminti: lipsa reglementării, posibilitatea monopolului politic și a practicilor monopoliste, lipsa protecției partidelor față de alte partide, lipsa protecției alegătorilor față de practicile neloiale și false, lipsa protecției intereselor societății și lipsa unui cod etic politic.

Lipsa reglementării mediului politic înlătură factorul politic din sfera legilor și îl plasează deasupra acestora, în flagrant dezacord cu articolul 16, paragraful 2, din Constituție, care prevede că „Nimeni nu este mai presus de lege”. Găsim că suntem neputincioși în fața modului în care politicienii își fac propriile legi, care îi plasează deasupra legilor care se aplică muritorilor obișnuiți. Cele mai multe dintre celelalte deficiențe ale mediului politic derivă din această inexistență a unei legislații politice coerente și complete care, de altfel, nu poate fi modificată de parlament decât cu aprobarea prealabilă a populației prin referendum. Dacă mediul politic este lăsat nereglementat sau parțial reglementat, percepția publică de impunitate a politicianului se va intensifica, cu posibile derapaje din democrație.

Deși avem experiențe anterioare dureroase cu apariția monopolurilor și a practicilor monopoliste în politică, monopolul politic este încă posibil în orice moment, iar practicile monopoliste împiedică concurența reală pe piața politică. Nu vom vorbi prea mult despre efectele dezastruoase ale monopolurilor politice, este suficient să spunem că multe dintre dictaturile sângeroase ale secolului trecut s-au soldat cu alegeri democratice. În ceea ce privește practicile monopoliste actuale, este suficient să menționăm imposibilitatea candidaților desemnați de partidele extraparlamentare de a candida pentru locurile parlamentare la alegerile parțiale din colegiile uninominale vacante. Această practică monopolistă este însoțită de nereprezentarea partidelor neparlamentare în birourile secțiilor de votare, în alegerile parțiale la orice nivel: local sau parlamentar. Dictatura se construiește încet în România.

Din practicile monopoliste date ca exemplu, derivă o lipsă de protecție a partidelor extraparlamentare față de partidele parlamentare. Mai mult decât atât, atunci când administrația publică centrală și locală sunt de culori politice diferite, chiar și partidele parlamentare suferă în raport cu partidul sau partidele de guvernământ, fondurile fiind direcționate după bunul plac și cu preferință evidentă către primarii de aceeași culoare politică. Prin astfel de practici monopoliste, alegătorii sunt lipsiți de protecție și față de factorul politic care „îndrăznește” să aleagă la nivel local diferit față de o majoritate rezultată la nivel național. Lipsa de protecție a „consumatorilor” politici se reflectă și în incapacitatea acestora de a solicita compensații pentru practicile incorecte ale politicienilor în exercitarea mandatului lor sau împotriva publicității false omniprezente în campaniile electorale. Alegătorii sunt lăsați la latitudinea unei administrații care are ca rezultat fraudă, șantaj, mită și furt.

În aceste condiții, nu este de mirare că interesele unei întregi societăți sunt neprotejate în fața acțiunii factorului politic, adesea incompetent, iresponsabil și criminal. Suntem obișnuiți cu „investiții” făcute cu capital străin pentru extragerea zăcămintelor din subsol fără respectarea normelor minime de mediu sau cu defrișările ilegale masive făcute cu complicitate criminală a politicienilor sau chiar de către aceștia.

Un comportament responsabil social al politicianului este imposibil în lipsa unui cod deontologic al acestei profesii, menit să apere interesul public general, prin stabilirea unui set de principii și norme etice, care să fundamenteze substanțial și responsabil exercitarea profesiei de om politic.