Critica marketingului politic

Alegeri

Marketingul politic a degenerat într-o vânătoare de voturi, predominanţa marketingului electoral în detrimentul marketingului politic propriu-zis fiind mai mult decât evidentă. Din cele patru componente ale oricărui mix de marketing (produs, preţ, plasare şi promovare), marketingul politic actual se centrează cu precădere pe produs şi pe promovare. Un element esenţial al mixului de marketing, preţul, nu este comunicat alegătorului, acesta din urmă neştiind decât mult prea târziu preţul pe care îl are de plătit pentru o alegere sau alta.

Axarea pe propriul produs – politicianul – poate fi definită, prin aplicarea la marketingul politic a teoriilor lui Philip Kotler, drept miopie de marketing politic, nevoile consumatorilor de politică fiind ignorate cu desăvârşire. Cu ce mai este de folos clasa politică, dacă nici măcar nu se străduieşte să cunoască nevoile alegătorilor? Sau cu ce mai este de folos clasa politică, dacă se oboseşte să afle nevoile şi dorinţele alegătorilor doar pentru a-şi construi mesajul electoral, iar nu pentru a da un răspuns adecvat acestor nevoi şi dorinţe? Cu nimic! Din această perspectivă, axarea pe propriul produs duce şi la orientare spre vânzare a marketingului politic, cu ignorarea, după cum spuneam, a nevoilor şi dorinţelor consumatorilor de politică.

Iar dacă marketingul este, în viziunea aceluiaşi Philip Kotler, gestionarea relaţiilor profitabile cu clienţii, marketingul politic nu ar trebui să se îndepărteze deloc de această definiţie. Însă cât de profitabilă poate fi pentru clienţi o relaţie în care preţul ce urmează a fi plătit nu este comunicat în mod clar şi nici măcar aproximat? Cât de profitabil va fi pentru oricare dintre noi ca alegători să vedem că ni se dă cu o mână un lucru promis în campanie, dar ni se ia din altă parte cu zece mâini pentru a acoperi costurile acelui lucru? Care partid de stânga comunică în campania electorală costurile exprimate în presiune fiscală ale unor politici axate pe protecţie socială, sau care partid de dreapta comunică în aceeaşi campanie costurile sociale ale relaxării fiscale şi ale unui stat minimal? Cine ne spune, chiar şi aproximând, preţul? Nimeni!

Pe cale de consecinţă, de cele mai multe ori, schimbul de valoare nu se produce: deşi primesc valoare de la consumatori sub formă de voturi valabil exprimate în favoarea lor, politicienii şi partidele uită să dea valoare consumatorilor de politică printr-o guvernare orientată spre satisfacerea nevoilor şi dorinţelor alegătorilor, spre binele comun. Ce „vând” în fapt politicienii alegătorilor, dacă a doua zi după ce le-au luat voturile se gândesc cum să le mai ia din nou la următorul ciclu electoral, ba chiar cu costuri minime? Pielea ursului din pădure! Iar apoi, în mod evident, descoperă brusc faptul că ursul ori nu este de găsit, ori este prea fioros ca să se poată apropia cineva de el, ori blana lui e deja de multă vreme căciulă.

Este trist că singurul schimb realizat, dacă am putea să îl numim aşa, este cel în care dai o sacoşă cu ulei, zahăr, făină, ş.a.m.d. şi primeşti un vot, sau dai chiar o masă la un local cochet din cartier, cu aceeaşi finalitate. Sunt lucruri care se întâmplă la fiecare alegeri, iar noi ne facem că nu le vedem sau nu facem nimic pentru a elimina astfel de practici care numai de marketingul politic nu ţin. Cu vremea, alegătorii îşi vor da seama că politicienii care vin cu sacoşa sunt neam de traistă; nu cred că vor începe să refuze „cadoul dezinteresat”, însă cu siguranţă vor începe să nu mai dea valoare politicienilor atât de uşor.

septembrie 18th, 2010 de