Iertare, Corneliu Coposu!

Corneliu Coposu

Nu este uşor să scrii despre Corneliu Coposu. Dificultatea nu este dată nici de complexitatea lui şi nici de credinţa, speranţa şi iubirea care îi dădeau o aură supranaturală într-un neam care abia începea să gângurească liber şi să-şi facă felurite chipuri cioplite din rebuturile naţional-comunismului românesc. Problema nu este timpul scurs de la dispariţia sa dintre noi acum 15 ani, el fiind încă prezent în discursul public şi nu doar la momente de comemorare, ca o personalitate de referinţă a politicii româneşti a secolului trecut.

Nu este uşor să scrii cât de mult a avut de suferit pentru partidul din care făcea parte şi pentru a duce dincolo de negurile comunismului vestea cea bună a libertăţii şi a încrederii în oameni. Este cu atât mai greu cu cât tocmai această încredere în oameni i-a făcut pe unii dintre noi să deschidă larg uşile partidului, lăsând să intre în templul său argaţi călare ai apocalipsei PNŢCD. Nu este uşor să vorbeşti despre moralitatea lui Corneliu Coposu ştiind cum unii dintre cei care în aceste zile îi amintesc numele s-au vândut pentru a i-l întina distrugând partidul pe care ni l-a lăsat moştenire.

Nu este uşor să ştii că ar mai fi fost multe de făcut pentru a împiedica iubitorii de idoli poleiţi cu aur să scuipe în sufletul partidului veninul urii şi al dezbinării. Nu este uşor să ştim, noi, cei care încă mai stăm în picioare, că orice slăbiciune a noastră, orice pas înapoi în faţa hienelor politice care doresc să soarbă şi ultima picătură de viaţă din PNŢCD, este un motiv în plus pentru a-i cere iertare lui Corneliu Coposu pentru neputinţa noastră de a aduce România la care visa el, o Românie mult mai respirabilă.

noiembrie 11th, 2010 de