Timișoara, 1 decembrie 2009: Fractura

Timişoara

1         INTRODUCERE

Deşi au trecut aproape doi ani, merită să analizăm contextul socio-politic care a făcut posibilă pierderea alegerilor prezidenţiale din România anului 2009 de către un candidat cu şanse reale – Mircea Geoană –, care, înainte de începerea campaniei electorale pentru turul doi al scrutinului, avea un avans de 8 procente faţă de contracandidatul său, Traian Băsescu. Sondaje de opinie din perioada dintre cele două tururi de scrutin – făcute publice chiar în ziua evenimentelor de la Timişoara – îl creditau pe Mircea Geoană cu 54% din preferinţele de vot, iar pe Traian Băsescu cu 46%.

În demersul nostru de cercetare, am identificat drept punct esenţial de cotitură în alegerile prezidenţiale şi o răsturnare de clasament momentul semnării la Timişoara, la 1 decembrie 2009, a Acordului de Reconciliere Naţională între PSD şi PNŢCD, concomitent cu semnarea Parteneriatului pentru Timişoara.

Se pune întrebarea firească de ce un eveniment – care ar fi trebuit să-i asigure victoria candidatului care l-a generat – i-a provocat lui Mircea Geoană o pierdere procentuală irecuperabilă în termenul de 5 zile rămas până la derularea votului?

Deşi se spune că alegerile nu sunt câştigate în campanie, vom încerca să demonstrăm că un management politic defectuos, care nu ţine cont de caracteristicile mediului în care o organizaţie politică sau un candidat îşi desfăşoară campania, poate duce la pierderea de către aceştia din urmă a alegerilor pe ultima sută de metri dinaintea scrutinului efectiv. Ceea ce nu se poate întâmpla în medii cu democraţie durabilă – în care competitorii politici cunosc caracteristicile mediului politic şi social, precum şi comportamentul consumatorului de politică sau al competitorilor politici – în România s-a putut întâmpla.

În analiza noastră, după analiza documentelor care au stat la baza evenimentelor de la Timişoara din decembrie 2009 şi a reflectării în presă a acestor documente şi a evenimentelor ocazionate de semnarea lor, vom încerca să evidenţiem deficienţele strategice care au făcut dintr-un atu politic un handicap politic irecuperabil.

De asemenea, vom compara concluziile noastre cu  cele ale Institutului Social-Democrat „Ovidiu Şincai”, care a realizat o analiză proprie a tuturor deficienţelor campaniei electorale a candidatului Mircea Geoană în campania pentru alegerile prezidenţiale din anul 2009.

2         PREZENTAREA ŞI ANALIZA CONTEXTULUI ŞI A DOCUMENTELOR

2.1      Pretext

Principalul motiv care a determinat o schimbare de strategie în campania electorală a lui Mircea Geoană a fost scăderea constantă în sondaje în perioada scursă între primul şi al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Din această cauză era necesară identificarea unor noi segmente de populaţie care să fie motivate să vină la vot şi să voteze candidatul comun al opoziţiei parlamentare.

Semnarea la Timişoara a documentelor ce urmează a fi analizate trebuia să însemne, în fapt, un rebranding al candidatului Mircea Geoană, prin aceste documente candidatul modificându-şi substanţial mesajul electoral cu scopul de a atrage voturi din partea electoratului care nu se simţea reprezentat de niciunul dintre cei doi candidaţi rămaşi în cursă.

2.2      Context

Timişoara a fost aleasă drept piaţă de lansare a produsului electoral datorită specificităţilor sale socio-demografice, culturale şi politice, care permiteau – cel puţin aparent – lansarea unui produs electoral cu caracteristicile ce reies din documentele semnate.

Din punct de vedere socio-demografic, Timişoara nu s-a simţit niciodată reprezentată de partidul care îl sprijinea pe candidatul Traian Băsescu, PD-L. Acest fapt era provocat de desconsiderarea – dacă nu chiar neglijarea – intereselor comunităţii locale de către administraţia publică centrală, în baza neapartenenţei majorităţii politice locale la acelaşi partid ca şi majoritatea de la guvernare.

Din punct de vedere cultural, Timişoara era şi este o localitate cu un grad de civilizaţie superior multor localităţi din România, ceea ce presupune şi o mai mare deschidere către noutate. Acest fapt făcea imposibilă identificarea majorităţii timişorenilor cu un candidat care adeseori a depăşit în discursul său public limitele civilităţii.

Din perspectivă politică, acel conglomerat de partide care au sprijinit campania electorală a lui Mircea Geoană pentru turul doi era majoritar în opţiunea de vot a timişorenilor, majoritatea din consiliul local fiind compusă din reprezentanţi ai PSD, PNL, PNŢCD şi FDGR. Din aceeaşi perspectivă politică, Timişoara avea şi are avantajul de a fi un simbol naţional pentru democraţia românească, fiind punctul din care a pornit revoluţia din 1989.

Dacă forţele politice semnatare ale documentelor au luat în calcul toate aceste caracteristici ale pieţei politice din Timişoara şi au ajuns la concluzia – cât se poate de corectă – că Timişoara întruneşte condiţiile necesare pentru a favoriza un rebranding al candidatului Mircea Geoană şi a atrage din masa de alegători nehotărâţi şi/sau nemulţumiţi un număr suficient de voturi pentru a-i asigura acestuia succesul în alegerile prezidenţiale, putem spune că aceleaşi forţe politice au ignorat cu desăvârşire contextul istoric în care urmau să se deruleze evenimentele. Aparent, ziua de 1 decembrie, Ziua Naţională a României, părea să permită derularea de evenimente înscrise sub semnul reconcilierii şi al unităţii naţionale. Asta însă oriunde altundeva, nu în Timişoara. Nu în Timişoara, pentru că în Timişoara luna decembrie nu este luna cadourilor, ci luna plângerii.

2.3      Text

După cum am menţionat deja, cele două documente semnate la Timişoara la 1 decembrie 2009 au fost – strict în ordinea prezentării către publicul larg – „Parteneriatul pentru Timişoara” şi „Acordul între PNŢCD şi PSD privind reconcilierea naţională”. Textele celor două acorduri pot fi citite la adresele indicate, limitându-ne aici la a reda pasajele semnificative ale acordurilor şi a identifica obiectivele generale şi specifice ale celor două documente.

2.3.1      Parteneriatul pentru Timişoara

2.3.1.1  Expunere de motive

În expunerea de motive a documentului sunt evidenţiate caracteristicile comunităţii locale din Timişoara prezentate de noi în capitolul referitor la contextul semnării documentelor. Timişoara este definită, pe rând ca:

  • locul din care a început revoluţia;
  • un model administrativ, economic, social şi cultural;
  • cenuşăreasa marilor oraşe.
2.3.1.2  Public ţintă

După cum este lesne de înţeles încă din titlul acordului, publicul ţintă îl constituie locuitorii Timişoarei, ale căror probleme sunt identificate în introducerea documentului şi pentru ale căror probleme sunt propuse soluţii în document.

2.3.1.3  Semnatari

Semnatarii Parteneriatului au fost lideri naţionali ai partidelor care compuneau majoritatea politică la nivel local în Timişoara, toţi aceştia garantând prin funcţiile deţinute (sau care ar fi urmat să fie câştigate prin votul de la alegerile prezidenţiale) pentru materializarea Parteneriatului:

  • Gheorghe Ciuhandu, în dublă calitate, de primar al municipiului Timişoara şi preşedinte al Comitetului Naţional de Conducere al PNŢCD;
  • Mircea Geoană, preşedintele PSD şi candidat la funcţia de Preşedinte al României;
  • Klaus Iohannis, preşedintele FDGR şi posibil viitor prim-ministru al României;
  • Crin Antonescu, preşedintele PNL şi candidat la alegerile prezidenţiale, clasat pe locul 3 în urma primului tur de scrutin.
2.3.1.4  Obiectiv general

Deşi documentul conţine trei obiective generale, putem stabili, în urma analizei acestora, că obiectivul principal al acordului a fost realizarea schimbului între alegătorii timişoreni şi viitoarea presupusă administraţie publică centrală, prin sprijinirea financiară de către aceasta din urmă a proiectelor de interes local şi creşterea autonomiei economice şi financiare a administraţiei publice locale. Pentru ca schimbul să se producă, şi alegătorul timişorean trebuia să dea ceva: votul.

2.3.1.5  Obiective specifice

Obiectivele specifice derivă din lipsa acută de finanţare care a dus la stabilirea obiectivului general. Este vorba, în mare parte de infrastructura necesară oricărui oraş mare pentru a funcţiona normal şi fără sincope: aeroport, drumuri, centuri ocolitoare, spitale, pieţe, cale ferată, ş.a.m.d. Cu alte cuvinte, acestea sunt obiective de interes local pe care administraţia publică locală, cea judeţeană şi cea naţională se obligau să le realizeze de urgenţă cu condiţia unei finanţări corespunzătoare.

2.3.1.6  Relevanţă

Parteneriatul pentru Timişoara ar fi permis, cu condiţia câştigării alegerilor de către Mircea Geoană şi a respectării sale de către acesta, realizarea unui schimb care ar fi avantajat toate părţile semnatare. Însă dincolo de acest aspect, nu trebuie neglijat faptul că acest Parteneriat justifica, prin expunerea sa de motive, necesitatea unei viziuni mai ample care să stabilească şi un cadru naţional propice materializării sale, întărind astfel „Acordul pentru reconciliere naţională”.

2.3.2      Acordul între PNŢCD şi PSD privind reconcilierea naţională

2.3.2.1  Expunere de motive

Acordul întăreşte argumentele Parteneriatului prin afirmarea necesităţii dialogului între forţele politice competitoare, în contrast cu starea de fapt de la momentul semnării sale, marcată de eforturi de divizare a societăţii.

2.3.2.2  Public ţintă

De această dată, publicul ţintă este unul naţional, format din persoanele care nu se simţeau reprezentate de stilul neprincipial şi discreţionar în care era administrată ţara. Drept nevoie esenţială a acestui public ţintă a fost identificată nevoia de dialog şi conlucrare între forţele politice pentru progresul României.

2.3.2.3  Semnatari

Semnatarii documentului sunt lideri naţionali ai celor două partide între care părea că nu se va putea ajunge niciodată la dialog constructiv: PNŢCD şi PSD. Pentru a face legătura între Acord şi Parteneriatul analizat anterior, printre semnatarii documentului se numără, din nou, primarul municipiului Timişoara (de această dată strict cu funcţia sa politică) şi candidatul PSD la preşedinţie.

2.3.2.4  Obiectiv general

Drept obiectiv general, Acordul afirmă necesitatea unei reconcilieri naţionale care să permită transformarea societăţii româneşti prin dialog. În fapt, este smulsă promisiunea că viitorul posibil preşedinte al României va patrona un mediu politic caracterizat de dialog şi conlucrare, în schimbul sprijinirii sale în cursa pentru alegerile prezidenţiale.

2.3.2.5  Obiective specifice

Nu există obiective specifice ale acordului care să vizeze implicarea pe viitor – sub o formă sau alta – a PNŢCD în guvernare; asta dacă nu există acte adiţionale nefăcute publice care să conţină astfel de prevederi.

2.3.2.6  Relevanţă

Dincolo de relevanţa strict electorală a Acordului, documentul în sine era demn de a fi considerat un act istoric fără precedent, PSD recunoscând pentru prima dată, prin vocea preşedintelui său de atunci, vinovăţia sa – în calitate de continuator al FSN – în mineriade şi cerându-şi public scuze pentru acest fapt. Dincolo de acest aspect cu adevărat istoric, PSD recunoştea necesitatea condamnării publice a comunismului şi a celor care au făcut parte din nomenclatură şi din aparatul represiv al regimului comunist.

Acordul a fost conceput pentru a marca o ruptură – cel puţin la nivel declarativ – a PSD şi a candidatului acestui partid la funcţia de Preşedinte al României, Mircea Geoană, cu trecutul neocomunist al partidului şi a contribui astfel la efortul de rebranding necesar pentru atingerea obiectivului stabilit: câştigarea alegerilor prezidenţiale.

2.4      Ecouri

2.4.1      Comunicarea

Pentru comunicarea acestor documente către publicul larg, principalul partid semnatar – PSD – dispunea, prin divizia sa de comunicare – PC – de mijloacele de informare necesare: trustul Intact. De asemenea, cel puţin până în acel moment, trustul media Realitatea-Caţavencu părea şi el să facă partizanat în favoarea candidatului PSD. Cele două trusturi au transmis în direct semnarea documentelor şi conferinţa de presă comună a semnatarilor.

Ce ştim cu siguranţă este că, dincolo de momentul transmisiunii în direct, o parte a mesajului – esenţială, spunem noi – a fost estompată voit. Am descoperit acest lucru atunci când am încercat să obţin de pe trusturile media menţionate o înregistrare a momentului în care a fost făcut public conţinutul „Acordului pentru reconciliere naţională”. Nu am găsit înregistrarea video a acestui moment. Nu ştim dacă acest lucru se datorează unei reproiectări de moment a strategiei electorale sub presiunea gărzii vechi a PSD sau unei imixtiuni a deţinătorilor celor două trusturi de presă. Ştim însă că „Acordul de reconciliere naţională” a fost pus sub preş şi nu s-a insistat deloc pe elementele cheie ale sale, elemente care ar fi făcut imposibilă manipularea ulterioară.

2.4.2      Manipularea

Semnarea documentelor a fost urmată de mitinguri „spontane” şi luări de poziţie ale susţinătorilor candidatului Traian Băsescu. Aceste mitinguri au fost organizate de structurile PD-L fiind implicate şi elemente turbulente. Mitingurile au fost organizate în oraşele mari din România, la mitingul din Bucureşti neezitând să se afişeze lideri marcanţi ai PD-L. Reţelele de socializare au fost folosite pentru a instiga şi a chema la demonstraţii violente anti-PSD.

2.4.3      Eşecul

O anchetă pe care am derulat-o printre membrii şi simpatizanţii PNŢCD – partid semnatar al „Acordului pentru reconciliere naţională” şi care a publicat pe site-ul propriu textul acordului – a evidenţiat faptul că 99% nu cunoşteau conţinutul documentului semnat, în schimb cunoşteau toate acuzele aduse de echipa de campanie a candidatului Traian Băsescu semnatarilor documentelor de la Timişoara. Aparatul de dezinformare al preşedintelui în funcţie, şi atunci, şi acum, Traian Băsescu, a omis chiar din informările sale „Acordul pentru reconciliere naţională”, referindu-se strict la Parteneriatul pentru Timişoara. Nici măcar astăzi, la un an şi mai bine după evenimente, nu este disponibilă pe internet înregistrarea video a lecturării „Acordului pentru reconciliere naţională”.

3         CONCLUZII

Eşecul de la Timişoara a fost cauzat de lipsa unei analize exhaustive a mediului politic aparte în care se intenţiona a se produce rebranding-ul, însă şi de deficienţe majore în comunicarea cu electoratul. Dar poate ar fi mai bine să începem văzând ce au de spus cei de la Institutul „Ovidiu Şincai” despre eşecul campaniei electorale a candidatului Mircea Geoană:

„În speranţa atragerii votanţilor dreptei tradiţionale, anticomuniste, Mircea Geoană a încheiat la 1 decembrie 2009 un protocol cu PNŢ-CD (aripa Radu Sârbu), prin care s-a urmărit reconcilierea. Evenimentul a avut loc la Timişoara, fiind speculat de PD-L, care a organizat o contra-manifestaţie în oraşul în care a început Revoluţia română, eveniment continuat prin acţiuni ale unor adevărate brigăzi de asalt la Bucureşti, Braşov, Târgovişte, Cluj şi Iaşi. Deşi ideea unei apropieri de electoratul din Banat a fost valoroasa din punct de vedere al strategiei de campanie electorală, ea nu a fost organizată corespunzător, ceea ce a adus prejudicii candidatului PSD”.

Raportul Institutului „Ovidiu Şincai” recunoaşte că „ideea unei apropieri de electoratul din Banat a fost valoroasă din punct de vedere al strategiei de campanie electorală”, iar asta pe baza aceloraşi motive care ne-au făcut şi pe noi să o considerăm oportună. Ceea ce nu spune însă raportul este faptul că analiza care a stat la baza acestui demers nu a fost una exhaustivă şi a neglijat un element important: proximitatea semnării documentelor de momentul aniversării a 20 de ani de la Revoluţia anticomunistă începută la Timişoara, proximitate ce s-a dovedit a fi fatală în urma exploatării corespunzătoare de către concurenţii politici. Ceea ce iarăşi nu spune raportul este faptul că iminenţa semnării documentelor de la Timişoara era cunoscută de către concurenţa politică, iar acest aspect a dat suficient răgaz acestora pentru a planifica o contra-lovitură de imagine.

Nu reiese din lecturarea raportului nici existenţa unei analize a concurenţei de pe piaţa politică locală, analiză care ar fi trebuit făcută înainte de a pune în practică orice idee „valoroasă”. Dacă această analiză ar fi fost făcută, s-ar fi observat că şi concurenţa politică identificase Timişoara drept un bazin electoral valoros şi insuficient valorificat. Semnele acestui interes au fost cât se poate de evidente cu câteva zile doar înaintea datei de 1 decembrie, când un anonim membru al PD-L Timişoara – „valoros” însă prin prisma faptului că avea acelaşi nume de familie cu primarul municipiului – apărea pe afişe care au împânzit tot oraşul, afişe conţinând următorul text: „Ciuhandu şi Ostaficiuc îl susţin pe Traian Băsescu”.

Tot raportul Institutului „Ovidiu Şincai” evidenţiază faptul că ideea „valoroasă” nu a fost pusă corespunzător în practică. Este o constatare laxă care permite oricare dintre interpretările pe care le-am oferit în conţinutul acestui studiu:

  • schimbare neinspirată de strategie electorală în ultimul moment, sub presiunea evenimentelor generate de concurenţa politică;
  • schimbare de strategie electorală declanşată din interior, de către elementele defavorizate de rebranding (Ion Iliescu);
  • schimbare de strategie electorală declanşată direct de concurenţa politică prin interpuşi;
  • lipsa de control asupra propriilor mijloace de informare publică sau chiar sabotarea de către acestea a strategiei electorale;
  • interesul net superior pe care evenimentele declanşate de concurenţa politică l-au avut asupra publicului larg şi a mijloacelor de informare în masă.

Evoluţia ulterioară a PSD (şeful de campanie al lui Mircea Geoană, Victor Ponta, intră în conflict cu acesta şi preia şefia partidului, dar şi formarea UNPR cu membri ai PSD), precum şi evidenţierea în acelaşi studiu al Institutului „Ovidiu Şincai” a existenţei în PSD a mai multor tabere cu interese opuse, aruncă şi mai multă umbră asupra cauzelor reale ale deficienţelor de management politic menţionate.

noiembrie 22nd, 2011 de