Alarma

Mi-am pus o alarmă genială la ceas.

Se declanşează cu cinci minute înainte de ora fixată şi îţi umple visul cu o muzică de păsărele, pârâiaş, harpă etc., de visezi imediat că eşti la iarbă verde într-o zi însorită de vară şi nu e picior de grătărist amator de manele la volum penetrant. Un fel de rai maxim pământesc al zilelor noastre, dacă v-aţi putea imagina aşa ceva.

Când soarele atinge perfecţiunea în efortul lui de a te face să te simţi cât mai bine, iar păsărelele şi harpistul au convenit asupra unei note la care sufletul tău se desfată în vis, lipsit de orice grijă şi orice întristare, o notă care distribuie şi comandă armonios norii minimali pe un cer de un albastru nemaiîntâlnit decât într-o privire pe care nu mai ţii minte dacă ai pătruns-o cu adevărat ori este singura amintire pe care genetic ţi-au transmis-o strămoşii, din generaţie în generaţie, despre paradisul în care oamenii şi îngerii trăiau laolaltă fără ştiinţa de a se ruşina de ei înşişi şi unii de alţii, cele cinci minute reale dilatate într-o eternitate de beatitudine iau sfârşit: un zgomot de alertă tactică pe nava stelară USS Enterprise te smulge din vis cu rapiditatea cu care un borfaş te deposedează de tot ce ai mai de preţ, iar tu, năucit, abia apuci să arăţi nătâng cu degetul spre o cometă care se îndepărtează rapid, sădindu-ţi cu coada ei iluzia că ai mai putea-o prinde sau măcar urmări în drumul ei spre peştera aceea celestă în care ascunde toate visele victimelor sale, sortate pe arome, densitate şi culori.

martie 29th, 2013 de