Premiile Buha 2013

Moto: „Drumul spre iad e pavat cu mulți unici” (MAC 1A:V€:LL:1N:1C:C0)

Twittosfera românească a ajuns la nivelul de dezvoltare la care merită și niște premii, motiv pentru care Societatea Europeană de Ciripit Sportiv s-a decis să acorde, sub patronajul marelui maestru internațional птица, premiile Buha 2013.

Buha de aur pe anul 2013 se acordă, în solidar, unora care au făcut furori pe Twitter și au șifonat furouri: Sandei Lungu și companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) pentru că au reușit să fie cele mai antipatice și hulite prezențe din Twittosfera românească. RMGC merită acest premiu pentru că și-a cumpărat vagoane de papagali ciripitori care să acopere protestele din stradă împotriva companiei și a exploatării cu cianuri de la Roșia Montană. Silvia Lungu, pe de altă parte, merită și mai mult o buhă a ei și sunt absolut sigur că premiul o va extazia, RMGC știe de ce.

Buha se acordă pentru această prestație:

Buha de argint pe anul 2013 se acordă, ex aequo, întâiului ciripitor al țării și celui care nu irosește tweeturile, ciripind doar când are nevoie de voturi. Ați ghicit, premiul a fost câștigat de Traian și de Băsescu. Cuvinte mai multe decât ale câștigătorilor sunt de prisos. Ultimul lor tweet datează din 9 decembrie 2012 și sună cam așa:

În cazul în care și-au făcut contul de Twitter în vremuri tulburi și și-au uitat parola, îi informăm pe domnul Băsescu și pe domnul Traian că putem pune noi o vorbă bună pe lângă buha șefă peste Twitter și îi rezolvă ea.

Buha de bronz pe anul 2013 se acordă unui pluton de oameni inimoși, organizatori ai evenimentului #clujcitybreak, un eveniment menit să îl scoată de la naftalina politicii pe cel pe care câștigătorii Buhei de argint îl numeau cu mare drag „piticul atomic”. Trei crai de la răsărit (Zoso, Ovidiu Eftimie și Arhi) și mai mulți crăișori locali / nomazi (Liviu Alexa, Andrei Crivăț etc.) s-au prezentat la apelul bocancilor pentru a lua micul-dejun cu mărețul Han al Portocalistanului, fostul mare mic om de stat. Cine a îndrăznit să râdă de pozele lor cu mieluțul politicii românești, adică și eu, a fost etichetat de la zoofil la pedofil. Pe crai îi înțeleg, pentru că foametea e mare și gurile-s multe. Ceea ce nu înțeleg însă este de ce firme serioase promovează astfel de fripturiști.

Buha de consolare se acordă eternului și fascinantului Vasile Manu, pentru că a încercat să se bage în toate, dar nu i-a ieșit. Să se bucure de ea la maxim și să îi dea Dumnezeu sănătate, ca să avem de cine râde cât om trăi.

ÎN ATENȚIA CÂȘTIGĂTORILOR ACESTEI EDIȚII ȘI AI EDIȚIILOR VIITOARE ALE PREMIILOR BUHA: Să nu vă așteptați să primiți și buha propriu-zisă. Le-ați epuizat anul ăsta și nu a mai rămas niciuna.

decembrie 20th, 2013 de