Asociația „Clubul Național Țărănist – PNȚCD” se lansează și la Cluj

PNȚCD

Moto:
„Istoria adevărată nu are nevoie de Photoshop. E bună pentru România și așa.”
(Inocențiu Antipavelescu)

Am părăsit PNȚCD acum exact trei ani, în 28 octombrie 2011. Am ezitat mult, însă demisia mi-a fost ușurată de apropierea de Traian Băsescu a liderilor tuturor aripilor din partid. Cel mai mult m-a împiedicat gândul de a mă despărți de oamenii alături de care am luptat împotriva lui Marian Petre Miluț, a lui Aurelian Pavelescu și a armatei lor de mercenari politici, însă mi-am dat seama repede că demisia mea din partid nu mă obliga la despărțirea de ei.

Lupta lor cu unealta lui Traian Băsescu din partid a continuat, prin tribunale, ziare și sedii de organizații. Părea că va înceta odată cu dezamăgirea provocată de trădarea venită din partea persoanei în care își puneau mari speranțe pentru recâștigarea și revigorarea partidului, Victor Ciorbea. Că nu a fost așa, o demonstrează apariția Asociației „Clubul Național Țărănist – PNȚCD”, care se va lansa și la Cluj-Napoca, pe 31 octombrie 2014, sub organizarea lui Călin Oancea.

Mai multe despre scopul și componența Asociației puteți afla la eveniment.

ACNȚ-PNȚCD Cluj

octombrie 28th, 2014 de