Victor Ponta și monarhia, culmea fariseismului politic

Victor Ponta

Moto: „Când lași să îți zboare referendumul din mână, promite-le referendumul de pe gard.” (Ionel Plebiscit, sudor de opinie)

Într-o declarație recentă, Victor Ponta, candidatul PSD la alegerile prezidențiale, afirmă că, în calitate de președinte al României, ar organiza un referendum privind forma de guvernământ în România, dat fiind sprijinul crescând de care se bucură Monarhia printre cetățenii României.

Nu îl putem bănui pe Victor Ponta de bună-credință și nici de sentimente monarhice, iar aceste lucruri ne fac să ne întrebăm care sunt resorturile reale ale acestei luări de poziție. Răspunsul este unul cât se poate de simplu. Dincolo de scorul electoral liniștitor pe care i-l dau sondajele de opinie, se află realitatea unei lupte electorale la baionetă în turul doi, cu un candidat care, în ciuda atacurilor suburbane cărora le-a fost țintă (sau poate tocmai de aceea), are și cele mai mari șanse să îl învingă pe Victor Ponta: Klaus Iohannis.

Dacă mai există monarhiști atât de naivi încât să îl creadă pe Victor Ponta, le adresez o singură întrebare: Ce l-a împiedicat pe Victor Ponta ca, în calitatea sa de președinte al celui mai mare partid din România (PSD) și de prim-ministru al țării, să inițieze un referendum privind revenirea la monarhie constituțională?

octombrie 20th, 2014 de