15 noiembrie 1987. Vă era dor?

Brasov

Vă era dor de viața din perioada evenimentelor din 15 noiembrie 1987 de la Brașov? Mie nu. Nu atât viața plină de neajunsuri materiale mă face să nu îmi doresc să trăiesc din nou acea perioadă, cât gradul de dezumanizare în care au fost aduși românii de un sistem antiromânesc și inuman.

Pentru cine nu știe de unde au început de fapt evenimentele de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, ar trebui să spunem că ele au avut la bază întârzierea plății salariilor și penuria de alimente. Nu vă mai faceți iluzii despre o mare de români mândri și demni care au decis să înfrunte un sistem totalitar pentru a-și câștiga libertatea. Nu vă mai amăgiți singuri și nu îi mai amăgiți și pe ceilalți. Singurele plângeri ale protestatarilor pe care le-am auzit, pentru o lungă perioadă, la începutul evenimentelor, au fost legate de absența alimentelor de bază de pe piață. Apoi, când au văzut că ține, că mai sunt în piață și nu i-a evacuat încă nimeni, au început să scandeze „Jos comunismul!” și „Jos Ceaușescu!”, identificând, pe bună dreptate, sursa problemelor lor materiale în proasta gestionare a unor resurse care ar fi trebuit să fie suficiente pentru bunăstarea tuturor. Pâinea era raționalizată, însă raportam producții record de grâu la hectar. Alte alimente de bază erau raționalizate, însă ni se spunea că trăiam în cea mai bună și mai frumoasă dintre țările posibile.

Nu însă idealurile de libertate și democrație i-au mânat pe acei oameni. Un animal crescut în captivitate nu știe ce este libertatea, iar eliberarea lui în natură, fără supraveghere și asistență, se soldează, cel mai frecvent cu moartea lui. Până și supravegherea și asistența nu au fost suficiente. Ne trezim astăzi cu o bună parte a populației pe care noi, cei mai tineri care am trăit acele evenimente sau cei care nu au trăi deloc sub comunism, nu o putem înțelege. Nu putem înțelege cum ar putea niște oameni liberi și mândri să accepte captivitatea minciunii menite să le îngrădească drepturile și libertățile pentru a-i controla mai ușor. Nu putem înțelege cum acceptă atât de ușor minciuna despre aproape și ura față de acesta, îmbrăcate în veșminte frumos mirositoare a mir și tămâie, sfințite de oameni care ar trebui să îi învețe adevărul și iubirea de aproape.

Acum, după 27 de ani de la evenimentele din 15 noiembrie 1987, prezentul și viitorul nu sunt prea dătătoare de speranță. Nu ne mai taie nimeni aripile, cum se întâmpla în 1987, însă am fost potcoviți cu nouăzeci și nouă de oca de taxe și impozite la un picior și numai liberi ca pasărea cerului nu ne putem simți. Nu ne mai arestează nimeni, cum se întâmpla în 1987, dacă ne spunem public nemulțumirile și vrem să schimbăm ceva în țara noastră, dar ne trezim că aflăm, de prin ziare sau te pe la televiziuni așa-zis libere, lucruri pe care nu le știam despre noi: că înjurăm ca niște birjari, că am făcut trafic de copii, că am luat mită și alte năzdrăvănii de care și ai noștri se miră.

Unde suntem acum, la 27 de ani după evenimentele din 15 noiembrie 1987? Suntem acolo unde ne-am dori, făcând o comparație cu acea perioadă din perspectiva drepturilor și a libertăților? Avem o situație materială mai bună decât atunci? Resursele României sunt mai judicios exploatate în beneficiul deținătorilor lor de drept? Călătorim mai mult decât călătoream atunci? A crescut gradul de coeziune și de solidaritate socială?

Nu am răspuns la aceste întrebări, însă voi puteți răspunde prin vot. Ceea ce știu, însă, despre evenimentele din 15 noiembrie 1987, este că acolo se află motivul pentru care am decis să fac politică: nu vreau ca fiica mea sau copiii ei să se întâlnească, la vârsta de zece ani, pe o stradă pustie, plină de cioburi, sânge și fum, cu o mașină blindată care să le pună viața în pericol, așa cum mi s-a întâmplat mie la zece ani, în 15 noiembrie 1987, la Brașov. Credeți că societatea în care trăim este mai sigură pentru fiica mea decât cea din 1987? Eu nu cred.

noiembrie 13th, 2014 de