Aplicația mobilă ING Home’Bank de la ING Bank România

ING

Get it on Google Play

Aplicația mobilă ING Home’Bank de la ING Bank România este una dintre cele mai complete aplicații de mobile banking testate, oferind, pe lângă posibilitatea efectuării de operațiuni curente cu conturile noastre bancare, și posibilitatea de a plăti facturi prin simpla scanare a codului de bare de pe acestea.

Aplicația o puteți găsi atât în magazinul de aplicații Android pe Google Play, cât și în App Store pe iTunes, și nu este cu mult diferită din punct de vedere al design-ului de varianta de internet banking ING Home’Bank a celor de la ING Bank România.

Autentificarea în aplicație este simplă, la prima autentificare având posibilitatea de a reține dispozitivul ca și dispozitiv autorizat, ceea ce îți va permite ulterior să te autentifici doar cu parola, numele de utilizator fiind reținut pe dispozitiv și nemaifiind necesară autentificarea în doi pași, prin SMS sau Digipass.

ING Home Bank: ecranul de pornire

Autentificare simplă, prin introducerea parolei, pe dispozitivele autorizate.

După autentificare, avem acces la lista tuturor conturilor ai căror titulari sau împuterniciți suntem:

ING Home Bank: lista conturilor

Lista tuturor conturilor deținute la ING Bank România, cu informații despre soldul acestora.

Dând clic pe contul dorit, putem să efectuăm plăți din acesta, să aflăm informații detaliate despre tranzacții sau să trimitem datele contului către cine dorim.

ING Home Bank: conturi

Detaliile conturilor deținute la ING Bank România.

Din meniul principal al aplicației, putem să avem acces la secțiunea de plăți, să aflăm date despre conturile de economii și despre cardurile deținute, dar și să efectuăm încărcări electronice ale cartelelor pre-pay, de exemplu.

ING Home Bank: meniu

Meniul principal al aplicației mobile ING Home’Bank de la ING Bank România.

Pentru plata facturilor la utilități, din meniul principal trebuie să selectăm „Plăți”, iar apoi „Plăți în lei”, după care vom avea acces la următorul ecran, de unde putem plăti utilitățile alegând meniul „Furnizori” sau, și mai simplu, „Scanare QR”:

ING Home Bank: plată factură furnizori utilități

Plata facturilor la utilități din aplicația mobilă ING Home’Bank.

Avantajul aplicației mobile ING Home’Bank în raport cu varianta de internet banking a aceluiași serviciu, constă tocmai în posibilitatea de a achita facturile prin scanarea codului de bare sau a codului QR care se află pe facturi. Prin scanarea acestui cod, aplicația colectează într-un singur pas toate datele necesare operațiunii bancare, iar nouă ne rămâne un singur lucru de făcut pentru finalizarea tranzacției: introducerea parolei.

ING Home Bank: plata facturii prin scanare

Plata facturii cu aplicația ING Home Bank de la ING Bank România, prin simpla scanare a codului de bare sau a codului QR de pe facturi.

Asemenea altor aplicații de mobile banking ale băncilor românești, și ING Home’Bank dispune de un localizator de ATM-uri, foarte util atunci când ne aflăm departe de localitatea de domiciliu și nu știm localizarea exactă a bancomatelor și sucursalelor băncii. Localizatorul de ATM-uri poate fi accesat și fără abonament la serviciul de mobile banking, deci și fără autentificarea în aplicație, motiv pentru care recomand aplicația chiar și celor care nu s-au abonat la acest serviciu dar au conturi și, mai ales, carduri la ING Bank România.

ING Home Bank: localizare ATM

Localizatorul de ATM-uri ale ING Bank România, în aplicația mobilă ING Home’Bank.

O facilitate extrem de utilă în situații limită, este posibilitatea de a bloca din aplicație un card atunci când acesta a fost furat sau pierdut. Evident, eficiența unei astfel de caracteristici depinde de mulți factori, nefiind practic de niciun folos să mai blochezi după o săptămână un card pe care l-ai pierdut cu codul PIN lipit de el. Tehnologia te ajută, dar nu poate fi inteligentă în locul tău.

ING Home Bank: blocare card furat pierdut

Blocarea unui card ING furat sau pierdut, prin aplicația ING Home’Bank, de la ING Bank România.

aprilie 5th, 2015 de