Guvernul Nădrag

Ca o primă impresie, la rece, după instalarea Guvernului Sorin Grindeanu, aș fi putut să spun că acest guvern li se potrivește ca o mănușă celor care vor să scoată castanele din foc cu mâna altora, ba chiar să mai ia și comision pentru know-how. Domnului Liviu Dragnea, însă, acest guvern i se potrivește ca o pereche de nădragi.

Liviu Dragnea a fost surprins de justiție cu nădragii în vine. Nu în felul în care ne-am fi așteptat și se aștepta, cred, și el. Nu în exercitarea celei mai vechi profesii din lume. Și-i dăduse și el puțin jos, la un mic referendum, ca să îi arate dosul lui Traian Băsescu. Nu numai că a fost surprins de justiție cu nădragii în vine, dar i s-a și dat act doveditor, ceea ce îl face pe Liviu Dragnea exhibiționist politic cu acte în regulă.

Nu se cade ca președintele celui mai mare partid din România să aibă un astfel de cazier. Iar cum nu putem schimba România și nici pe cel mai viril, din punct de vedere politic, președinte al celui mai bățos partid din România,  ștergem cazierul.